România a învins în sfârșit, după o serie de trei meciuri pierdute. Eșecurile cu Ucraina și Macedonia i-au motivat pe jucători, care au ținut astăzi să demonstreze că valoarea echipei naționale este cu totul alta.
Ionuț Lupescu a comentat, imediat după finalul partidei, evoluția lui Rădoi &co. În condițiile în care oficialul FRF a lăudat jucătorii și după eșecul de la mijlocul săptămânii, era de așteptat să continue pe aceeași linie și după un astfel de triumf.
„Ne-am apărat foarte bine și am și alte ocazii în afară de golurile marcate. Sigur, mai avem mult de muncă, dar sunt convins că suntem pe drumul cel bun. Avem jucători pe care să ne putem baza în campania de calificare pentru Euro 2012, dar important e ca în toamnă să evolueze pentru echipele lor și să fie sănătoși. Până acum am avut mari probleme din acest punct de vedere. Nu ne-a fost ușor, dar și-au dorit foarte mult să câștige acest meci și s-au luptat în teren. Cred că există un nucleu de jucători. Acum ne-au lipsit aproximativ 3-4 jucători. Mai avem un test foarte imporntat, cu Turcia, în august și atunci vom ști exact unde ne aflăm înainte de calificarile pentru CE. Acum ne mai rămâne doar să mergem la Euro și sper să începem cu dreptul campania de calificare”, a spus Lupescu, la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER